la facultate
30 Iun 2011 Scrie un comentariu
in zilnic
ma duc la scoala. din nou. copiii mei au ras de s-au prapadit cand au auzit- au incercat sa ma convinga ca nu mai am ce cauta la scoala, pentru ca nu mai sunt copil 
dar mi-am adunat tot curajul(in mare parte pentru ca urma sa ma aflu intr-o sala ce curs cu 100 de alte persoane cu 10-12 ani mai tinere decat mine) si am mers la pregatirea pentru definitivat/gr2. ca experiemtn sociologic, a fost tare instructiv, mai ales prin prisma faptului ca profesorii universitari din zilele noastre au ajuns sa ofere niste explicatii absolut puerile pentru unele sarcini trasate, ceea ce m-a facut sa deduc ca studentii carora sunt obisnuiti sa li se adreseze nu au o varsta emotionala egala cu varsta lor biologica.nu-mi aduc aminte ca vreodata, in facultate, sa mi se fi reamintit sa-mi aduc pix la examen sau sa nu uit sa verific lista de nume/date/zile ca sa nu-mi pierd randul inainte desemnat. Copiii din ziua de azi chiar sunt cu capul in nori, si intr-unii pufosi 
)
maine ma duc iar- ultima zi de pregatire, apoi…o sa incep sa invat. Asta da “intinterire”!pacat ca o sa ma tine legata de casa/calculator/notite cam toata vara, asa ca probabil n-o sa plecam nicaieri:-(
new beginnings
28 Iun 2011 Scrie un comentariu
in zilnic
maine se termina, oficial, anul scolar 2010-2011. cel mai greu din toata cariera mea de pana acum. din punct de vedere profesional, am avut parte de o formare dura, un fel de “boot camp”care mi-a ascutit simturile, mi-a consolidat metodologia si m-a motivat sa incerc, din nou, maine. am convingerea ca am facut tot ceea ce am putut, omeneste si profesional- cu toate astea, la sfarsitul calatoriei, e normal ca unele sprancene sa se impreuneze, unele guri sa capete un rictus amar la auzul cuvantului “progres”, relativ la eforturile mele din toata aceasta perioada. Sunt trista in momentele in care imi iau “la revedere” de la unii dintre piticii mei, si asta pentru ca, mai mult decat au invatat ei de la mine, am invatat eu de la ei. De acum, o sa merg pe drumul meu purtand cuvintele, gesturile sau zambetele lor in amintirea mea.
Anul acesta m-a facut sa ma gandesc de mai multe ori decat o faceam alta data, la unul dintre motivele pentru care mi-am ales meseria, si anume dorinta de a fi mereu inconjurata de copii. Sunt de preferat adultilor, vicleni, lipsiti de candoare si de cuvant de onoare, oameni care in marea lor majoritate cauta gratificarea lor personala, de multe ori in detrimentul copiilor. Poate si datorita numarului mare de copii din grupa de anul acesta, am avut ocazia sa-mi dau seama mult mai usor de felul in care unii oameni adora gloria, faima, lumina reflectoarelor, si nu a celor de televiziune, ci ale vietii insasi- de nenumarate ori am cerut in rugaciunile mele, asa cum a facut-o si un mare OM, “intelepciune si pricepere”si cred ca Dumnezeu mi le-a dat,punandu-ma in astfel de situatii, fata in fata cu oamenii, cu trairea vie a dictonului “sic transit gloria mundi”.
Am invatat multe de la oameni in acest an. Cum sa ma feresc, cum sa tac, cum sa raspund rautatilor- si astea, toate, au fost lectii. Acum, cu diploma absolvirii la piept, astept cu nerabdare ce o sa vina, si stiu ca o sa-mi gasesc zambetul si o sa-l afisez cu cea mai mare sinceritate- in toate valtorile ce au sa vina.
