si ora de iarna se sarbatoreste, nu-i asa?
31 Oct 2010 Scrie un comentariu
in amintiri, Halloween, highlight of the day, ora de iarna
De fapt viata, asa cum e ea, merita sarbatorita, prietenii care vor sa-ti fie aproape neconditionat, soarele care arunca lumina asa de plina de inspiratie a toamnei peste frunzisul padurii- si de asta, spontan si fara a cantari prea mult programul de weekend, asa cum facem de obicei, am luat cu noi niste oameni minunati si multa buna dispozitie si am plecat la prima ora spre Sinaia. Multumita faptului ca am trecut la ora de iarna, amandoi eram in picioare cam pe la 7:30, asa ca n-a fost greu sa decolam la o ora matinala. Asta ne-a fost de ajutor, pentru ca am reusit sa mergem si la Peles, pe care nu-l mai vizitasem de vreo 5 ani, si ne-a ramas timp berechet sa luam si masa la Poiana Tapului, unde un mic dar primitor hotel&restaurant (Margaritar) ne-a tratat cu bucate imbelsugate si tare gustoase. Cand urcam pe jos spre castel, am oprit sa facem cateva fotografii:
In timp ce inaintam la deal pe drumul pavat cu pietre, a inceput sa bata vantul care a luat pe sus frunzele moarte si le-a facut sa danseze in jurul nostru, parca ne urau bun venit, si razele de soare straluceau printre ele, eram parca intr-un vis, iar prietenii nostri au avut inspiratia sa ne fotografieze in acest timp- abia astept sa vad pozele!!
Castelul m-a impresionat ca de fiecare data, cu grandoarea lui, cu arta de mult bun gust care transpare in fiecare artefact prezentat( mie imi place mult arta prelucrarii lemnului, asa ca usile sculptate mi-au atras atentia, le-am studiat aproape nevenindu-mi sa cred ca un om a putut sa creeze niste imagini atat de perfecte folosind dalta si nu penelul), am ramas vreme indelungata in sala de biblioteca, unde mi-as fi dorit sa mi se permita sa petrec ore, zile in sir aplecata pe tomuri vechi si prafuite scrise in germana, engleza, franceza, romana, intotdeauna bibliotecile imi dau o senzatie asa placuta, imi amintesc de copilarie, ma fac sa ma simt in siguranta, ma fac sa cred ca doar eu am cheia care deschide lumile inchise intre coperti, si de aceea mereu ma incarc in astfel de spatii cu energie pozitiva. De asemenea am admirat sala in care se lua masa, ritual facut sa para cu atat mai real cu cat toata vesela,tacamurile, totul era aranjat meticulos la locul lui, parca asteptam semnalul pentru ca masa sa poata incepe. Toate incaperile sunt fascinante, turul dureaza putin peste 40 de minute, insa am aflat la final ca publicului i se deschide 20%din suprafata castelului de 160 de camere, si ca e posibil ca in viitorul apropiat sa se aprobe vizitarea unei parti extinse a monumentului.
Regret ca ajung atat de rar in locuri pitoresti cum e acesta, iar pe drumul de intoarcere inapoi am inteles si de ce- e atat de neplacut sa calatoresti pe drumurile noastre, incat te gandesti de 2 ori inainte de a lua aceasta hotarare(sau iei trenul)- la ora 19 erau atat de multe tractoare(masini enorme) pe strada, circuland cu viteze mult mai mari decat cea legala, performand acte de teribilism care au mari sanse sa se termine prost, franand brusc in timp ce fac flashuri disperate celor care nu se dau din calea lor…noroc ca ziua de azi m-a incarcat de trairi frumoase greu de sters chiar si de catre reprezentantii unei minoritati grobiene si autosuficiente 
