de Intai Decembrie
01 Dec 2010 Scrie un comentariu
in highlight of the day, programare neuro lingvistica, Wayne Dyer, zilnic
In primul rand “LA MULTI ANI!”tarii noastre minunate, care n-are nici o vina ca e populata de exemplare subumane care n-o apreciaza, ba mai rau, ii decimeaza resursele si ii fac publicitate negativa peste hotare.
Si apoi…
N-am planificat nimic, si de aceea am avut o zi tare frumoasa.Cred c-ar trebui sa pretuiesc mai mult timpul petrecut alaturi de cei dragi- atat cei de departe, care fac eeforturi sa fie alaturi de mine, cat si cei de aici, care sunt atat de ocupati uneori incat abia ne vedeem o data de doua ori in decurs de o saptamana. Astazi am avut ocazia perfecta sa vorbesc cu A. despre una,d espre alta, sa stam unul cu celalalt asa cum o faceam atunci cand viata era toata-toata intinsa inaintea noastra si noi doar…traiam, fara griji, fara “ce-o sa fie maine”, fara regrete si incruntari. La inceput am bombanit din cauza intreruperii de curent.ca orice gospodar ocupat care-si facuse planuri de spalat, curatenie, calcat si, de ce nu, poate si spalat geamuri(desi ploaia cu gheata le-a anulat pe cele din urma). DUp-aceaa, mi-am dat seama ca e o binecuvantare deghizata, o ocazie nesperata de a exploata o zi libera in timpul saptamanii( sincer, de cate ori se intampla asta pe an?!), si de asta am iesit in oras. Repetat. Adica, prima oara, pe la 10, n-am reusit s-ajung decat in parcare, unde am dezghetat masina timp de o ora. Si n-am vrut sa mai plec nicaieri de suparare ca am cazut in fund si-n cot si ma durea de-mi venea sa plang. De parca era vina cuiva ca nu ma uit eu pe unde merg. Asa ca m-am intors acasa si am citit despre programarea neuro-lingvistica, din cartile lui Wayne Dyer- lucruri pe care le aveam, in spatele mintii mele, pe care le invataseam acum multe zeci de ani, dar peste care se depusesera atatea alte informatii, incat le uitasem. Asa ca m-a prins bine sa le revizitez.
Apoi mi-am luat inima in dinti- a fost nevoie, la mine in sat se patina cu gratie pe strada indiferent de viteza cu care mergeam- si am plecat la scurta distanta de casa. Din pacate, la intoarcere am ales o ruta nefericita pe care am vazut lucruri nemaivazute, triste si inspaimantatoare- centura de nord a Bucurestiului. pe care nu s-a inaugurat numai podul de la Chitila Mogosoaia aratat la TV, ci si fratele lui de la Stefanesti. Din pacate, inaugurarea de azi a fost facuta de un autobuz care a rupt balustrada abia asezata si s-a repezit periculos peste buza podului, atarnand la 15-20 m in aer peste centura de sub el. Asa ca, in loc ca asta sa-mi fie un fel de lectie de imbarbatare(A. m-a sfatuit sa aleg drumul asta, sa-mi mai treaca groaza de condus pe zapada si gheata) m-a speriat si mai tare…Dar imi trece, am vreo 4 luni de iarna in care ma pot vaccina zilnic ca sa-mi treaca.
Si de maine -inapoi la distractie, eu la piticii mei, A pleaca la Viena pentru cateva zile(ca un fel de avanpremiera a calatoriei noastre la Munchen de peste cateva saptamani). S-apoi, in curand, sarbatorile, minunate, parfumate de brad si ger, dar si de toba si carnati, voie buna si cu siguranta un an nou care o sa ne faca mai intelepti.
